DE CE AM DECIS SA STAU IN CASA + CUM M-AM PREGATIT

Cuvântul cu care mă joc adesea în ultimii ani în profesia mea este următorul: responsabilitate.

Acesta este și motivul pentru care am decis să stau în casă pe cât de mult posibil 1-2 săptămâni. Nu mi-e teamă de Coronavirus, oricum nu teamă că m-aș infecta și aș păți eu ceva rău, dar mă gândesc că pericolul cel mai are acum este să se răspândească rapid. Dacă o va face, știți deja că nu avem capacitatea de a spitaliza un număr foarte mare de persoane. Vă puteți imagina ce se întâmplă dacă oamenii ar rămâne liberi pe străzi, deși au fost expuși la virus. Mulți nu vor sta în casă. Mulți vor fi ignoranți. Mulți, prea mulți, vor da virusul mai departe.

Nu cred că statul meu în casă aduce vreo schimbare, dar mi-aș dori să fiu un exemplu și mă comport exact așa cum mi-aș dori să o facă toată lumea, pe cât de mult posibil.

Îmi convine? Nu! Plănuiam cel puțin 3 evenimente și programe de grup din care urma să îmi câștig o bună parte din venit primăvara aceasta. Decizia de a le amâna a fost grea. Mai greu decât orice, îmi este să nu merg la sală. Sala era cea mai bună formă de a mă elibera de stres și a-mi încarca bateriile. Dat fiind că aș putea ajunge acolo doar cu metroul și ar însemna și o plimbare prin mall, am decis că mai bine nu.

Eram mega entuziasmată de primăvară și ca orice freelancer care hibernează prin casă în timpul iernii și nu iese decât pentru strictul necesar când e frig afară, nu cred ca era ceva ce îmi doream mai tare decât să ies zilnic să stau pe terase și să mă plimb prin parc. Așa că nu, nu mi-e ușor, dar simt că este necesar.

Cum m-am pregătit?

  1. Am făcut cumpărături. Voi reveni pe blog cu exemple de cumpărături, sfaturi de organizare, meal plan pentru perioada aceasta și câteva rețete + alte resurse. Continuați să urmăriți pagina de Facebook pentru că voi posta acolo constant. Există riscul că ajungeți să consumați mai mult decât aveți nevoie, pentru simplul fapt că mâncarea e acolo și veți pofti la una, alta. Este momentul ideal să vă exersați disciplina, pentru că scopul este ca mâncarea să vă ajungă cât mai mult, ca să evitați aglomerația din magazine, dar și să evitați supraalimentarea degeaba.
  2. M-am asigurat că dincolo de mâncare, am de toate: saci de gunoi, servețele, pastile pentru diverse, pastă de dinți etc. Normal că am uitat de o groază de chestii, dar mă adaptez.
  3. Mi-am reorganizat prioritățile: m-am întrebat care sunt nevoile mele personale și de business acum? Cum pot profita de perioada aceasta să fac lucruri care altfel nu ar fi ajuns să fie făcute? În plan personal, am decis că e timpul pentru un decluttering serios prin casă, pentru dormit mult și fără alarmă, pentru yoga și meditație acasă, pentru mâncat mai puțin, pentru terminat 3 cărți care mă strigă de câteva săptămâni. În plan profesional, am decis să mă ocup de lucrurile care necesită timp și de care chiar dacă nu mă voi folosi în următoarea perioadă imediată, vor prinde bine să fie făcute. Cum ar fi: să scriu pe blog, mai ales acum când este nevoie de informații și să fiu alături de oamenii care mă urmăresc așa cum pot eu. Să termin de citit 2 cărți pe baza cărora plănuiesc să țin 2 workshop-uri și să fac design-ul pentru acele workshop-uri. Să mă uit pe toate programele mele de nutriție & coaching și să văd cum le pot îmbunătății. Să redactez câteva materiale noi pentru cliente. Țin în continuare ședințele de coaching, wellness coaching și consiliere nutrițională, care erau oricum online. Analizez constant cum pot profita mai bine de perioada aceasta.
  4. Am decis să mă relaxez conștient și să fiu intențională cu asta. Adică nu să stau pe canapea și să mă cert că ar trebui să fac altceva sau să mă panichez la știri. Pur și simplu să stau, cu intenția de a sta și a mă bucura de timp. Îmi delimitez clar orele de lucru cu orele de odihnă, nu le amestec și îmi țin promisiunile față de mine.
  5. Viața mea merge înainte: am în continuare obiective personale și profesionale, de care mă țin și pe care le adaptez cum pot. Nu declar anarhie totală și nu îmi abandonez toate obiceiurile bune.
  6. Limitez ieșirile din casă și mă văd doar cu persoane de care sunt 100% sigură că sunt safe, că și ele stau în casă, că nu merg cu metroul etc. Nu trebuie să trăim în izolare, ci doar să avem grijă.
  7. Mi-am făcut o listă cu lucrurile pe care îmi doream de ceva vreme să le fac: câteva podcasturi, 3 cărți, niște articole, câteva bloguri, să sortez zecile de poze cu mâncare, să recitesc anumite materiale și să le îmbunătățesc.
  8. M-am gândit că este o ocazie minunată să iau legătura cu prieteni și persoane cu care nu am mai vorbit de mult, să văd ce mai fac, să rămân conectată așa cum pot eu.
  9. Am decis să îmi fac abonament pe Les Mills on Demand, adică cei care fac clasele de Bodycombat, Pump, Grit și altele pe care le găsiți în W Class. Nu văd niciun motiv pentru care nu aș continua să fiu activă și acasă.
  10. Mi-am găsit câteva clase de yoga și meditație online pe care le voi face zilnic (hopefully!).

Vreau ca timpul acesta să fie un timp câștigat, nu pierdut. Vă invit pe fiecare să vă reprioritizați lucrurile în perioada aceasta și să vă gândiți ce oportunități vă aduc aceste vremuri. Pentru că în spatele fiecărei greutăți, se ascund cel puțin 3 oportunități.

PS. În următoarea perioadă voi fi cea mai activă pe grupul meu de Facebook privat. Voi posta zilnic poze cu ce mănânc, ce mai fac, recomandări, sfaturi utile, o vorbă bună. Vă aștept!

Distribuie

ULTIMELE ARTICOLE

Lasă un răspuns

ACCESEAZĂ RAPID

SOCIAL MEDIA

Urmărește-mă pe Instagram sau Facebook pentru resurse gratuite

Copyright 2023 Andreea Teodor

×
×

Cart