Carnea este un subiect foarte controversat, pe deoparte pentru că într-adevar, avem niște semnale de alarmă legate de acest produs, pe de altă parte există o presiune foarte vocală din partea celor care refuză să consume produse animale din motive de etică sau legate de mediul înconjurător.
Ultimele două nu sunt în zona mea de expertiză, dar am să vă povestesc ce spune nutriția despre consumul cărnii.
Înainte de toate, menționez că fiecare putem fi super sănătoși cu stiluri foarte diferite de alimentație. Sunt persoane vegane sau vegetariene cărora le merge minunat, dar știu și mulți foști vegani / vegetarieni (printre care și medici nutriționiști), care după câțiva ani au fost nevoiți să abandoneze acest stil de viață din cauza problemelor de sănătate (dacă lipsa cărnii a fost una dintre cauze, nu este acum relevant).
Ce face bun carnea?
👉🏼 Este bogată în toți aminoacizii esențiali de care corpul are nevoie pentru construcția și întreținerea tuturor țesuturilor. Noi practic suntem construiți din proteine.
👉🏼 Este utilă pentru slăbit și construitul masei musculare datorită conținutului ridicat de proteine (proteinele ne dau cel mai mare nivel de sațietate). De asemenea, proteinele ajută la întreținerea și creșterea masei musculare. Pentru aceia dintre voi care merg la sală sau vor să slăbeasc, eu recomand cel puțin temporar, să fiți foarte atenți la cantitatea de proteină (fie ea din carne sau alte surse).
👉🏼 Previne anemia deoarece are un conținut ridicat de fier, care se absoarbe mai ușor decât cel din legume.
👉🏼 Carnea este și ea bogată în vitamine și minerale importante, precum vitaminele B, E, D, seleniu, fier, zinc etc.
Ce nu face bun carnea:
👎🏼 În rimul rând, să găsim surse bune de carne zilele acestea este o mare provocare, întrucât carnea de pe rafturile magazinelor nu este ca aceea din curtea bunicilor noștri. Aici este o serie întreagă de discuții, de la hormoni sau felul cum au fost crescute animalele, în care nu intru acum.
👎🏼 Carnea poate fi bogată în grăsimi saturate (carnea roșie), care nu sunt bune în exces, așadar ar trebui limitată.
👎🏼 Poate deveni toxică prin felul în care este gătită (mai ales pe grătar la temperaturi înalte).
👎🏼 Se ridică desigur și probleme legat de cruzimea față de animale și mediul înconjurător.
Cum consumăm carne corect?
✔️ Apelați cât mai des la carne slabă (curcan, pui), dar încercați să găsiți o sursă de încredere de unde o cumpărați.
✔️ Carnea roșie ar trebui limitață la 1-2 dăți pe săptămână sau chiar mai rar.
✔️ Dacă nu cumva urmați un regin hiperproteic din diverse motive, răriți consumul de carne și introduceți cât mai multe legume în dieta zilnică.
✔️ Luați 1-2 zile pe săptămână pauză de la carne (cel puțin).
✔️ Învățați cum să o gătiți corect, de preferat evitați grătarele de tip barbeque și gătitul la temperaturi înalte pentru o perioadă îndelungată. Preferați gătitul umed (aburi, sosuri).
✔️ Alegeți bucăți cât mai roz, dacă doriți să fie fragede.
✔️ Evident, nici nu se pune problema că mezelurile s-ar încadra la categoria de consum sănătos al cărnii.
O întrebare pe care am primit-o a fost și legat de carnea pe grătar de tip barbeque, mai ales că nouă românilor ne place tare mult să facem asta. Din păcare atunci când folosim grătarul ca metodă de gătit și carnea stă mai mult timp la temperaturi înalte, grăsimea care se scurge peste cărbuni formează compuși chimici cu potențial cancerigen. Recomandat ar fi să preferați altă metodă de gătit a cărnii sau dacă totuși consumați carne pe grătar, să o faceți rar și să îndepărtați acea negreală de pe ea care se formează.
Pentru cum ați putea găti carnea într-un mod mai sănătos, vă las AICI un articol util.
Concluzie: carnea este safe de consumat dacă respectăm recomandările de mai sus. Nu este nevoie să consumăm zilnic carne, este chiar recomandat să rărim consumul. De asemenea, nu uitați să adăugați întotdeauna în farfuria voastră o porție generoasă de legume sau salată.