DESPRE MINE2019-02-22T09:12:45+00:00

DESPRE MINE 

În 2016 m-am înscris la cursurile Institutului de Nutriție Integrativă din New York cu visul de a ajuta și alte persoane să își schimbe viața prin obiceiuri sănătoase. Ulterior am urmat și cursurile școlii canadiene Precision Nutrition.

Cele două școli m-au învățat cum să abordez nutriția dintr-o perspectivă științifică, dar și dintr-o perspectivă holistică și să înțeleg că deși ceea ce mâncăm este esențial pentru sănătate și greutate optimă, echilibrul trebuie să existe în toate ariile vieții noastre, nu doar în farfurie. Degeaba consumăm cele mai sănătoase alimente, dacă suntem mereu stresați, avem gânduri toxice și emoții pe care nu știm să le gestionăm, suntem nefericiți și obosiți constant. Abordarea mea este de tip coaching și caut să aduc echilibru pe toate planurile, nu doar în alimentație. Consider că un stil de viață echilibrat este diferit de la o persoană la alta și fiecare trebuie să învățăm cum să ne ascultăm corpul și ce anume funcționează pentru noi cel mai bine. Obiceiurile sănătoase și consistența sunt cea mai bună soluție pentru a slăbi sănătos și a ne menține pe termen lung.

În vara 2018 m-am certificat ca terapeut Theta Healing (formarea de bază) și în prezent urmez cursurile de life coaching Mind Learners.

POVESTEA MEA 

Încă de când eram în liceu am avut probleme cu greutatea. Din nerăbdarea de a slăbi mai repede am încercat tot felul de diete: Dukan, Keto, Paleo, numărat calorii și cântărit alimente. Toate aceste abordări au dus la anxietate legată de mâncare, gândit obsesiv la ce urma să mănânc și la ce nu puteam să mănânc. Motivația mă ținea o perioadă, până dădeam de prima ciocolată. Simțindu-mă vinovată că am mâncat ceva ce nu trebuia, autopedepsirea se întâmpla prin și mai multă mâncare, evident nesănătoasă. Este un ciclu vicios de emotional eating și orice persoană care a încercat să țină dietă, s-a aflat cel puțin o dată în această situație.

După efectul yo-yo care s-a întâmplat de prea multe ori și o vizită în spital din cauza dietelor care îmi distrugeau sănătatea, mi-am promis că niciun kilogram în plus nu merită să îmi distrug sănătatea și că niciodată nu voi mai urma o dietă strictă. Acela a fost momentul când am început să slăbesc în timp ce mă bucuram cu adevărat de mâncare, când am înțeles ce nevoi are corpul meu și ce înseamnă moderația pentru el, când mâncarea a rămas doar mâncare și nu o modalitate de a-mi gestiona emoțiile mai puțin plăcute. Am făcut pace cu al meu corp, am învățat să îl iubesc necondiționat și atunci a început transformarea pe toate planurile: mental – fizic – spiritual.

La fel ca tine, relația mea cu mâncarea și cu propriul corp a fost nesănătoasă mulți ani. Poate că cea mai mare provocare a fost să îmi schimb mindset-ul clasic al omului care ține constant diete: “Mă bucur azi de mâncare și de mâine încep de la 0″, ” Am mâncat un biscuite, deci mi-am stricat dieta, aș putea la fel de bine să mai mănânc”, “Ori mănânc 100% sănătos, ori nici nu încerc”, “Trebuie să mă abțin de la orice îmi place ca să slăbesc”, “Totul sau nimic”. Sună cunoscut?

Încă din liceu eram pasionată de nutriție și citeam constant cărți sau articole despre acest subiect. Când în final am reușit să trec peste propria luptă cu kilogramele în plus, să slăbesc, dar să mă și mențin, am decis că este momentul să le ofer și celorlalți acest dar.

De ce să lucrăm împreună?

Abordarea mea este holistică și orientată către a aduce mai mult echilibru în viața ta, dincolo de farfurie. Lucrez personalizat cu fiecare clientă și știu cum să găsesc cea mai bună strategie pentru fiecare astfel încât slăbitul să nu fie o povară, ci un proces frumos în care clientele să redescopere ce gustoasă este mâncarea și ce bine se simt atunci când fac alegerile potrivite.

Am ghidat cu succes către un corp mai sănătos femei de peste tot de prin lume, care au reușit să aducă schimbări profunde pentru corpul, mintea și sufletul lor. Indiferent cine și de unde ești, există și pentru tine o soluție

Misiunea mea este să îmi ajut clientele să găsească un stil de viață echilibrat și adecvat conform programului încărcat pe care deja îl au și să le arăt că mâncarea sănătoasă poate fi incredibil de gustoasă.

Cred cu tărie că putem mânca sănătos indiferent de conjunctura în care ne aflăm și mai cred că nu are niciun sens să ținem diete stricte care ne fac nefericite.

Etică – este valoarea care îmi ghidează cel mai mult practica. Într-o lume în care toți nutriționiștii promit că vei da jos toate kilogramele în plus în doar 2-3 luni și că nu se vor întoarce, eu cred că este datoria mea să fiu sinceră cu ce cred că este realist pentru fiecare clientă în parte și în cât timp. Nu promit rezultate nerealizabile, nu cred în slăbitul prin înfometare și nu aș propune niciodată o dietă care să aducă rezultate rapide, dar care nu sunt sustenabile pe termen lung.

Libertate – libertatea este o valoare extrem de importantă, iar posibilitatea de a mânca ce vreau, când vreau și a nu urma reguli și diete fade este esențială pentru mine, cât și pentru clientele mele. În timp ce vom lucra împreună, nu ți se va îngrădi libertatea de a te bucura de mâncărurile tale preferate (cel puțin într-o cantitate moderată).

Sănătate – nu putem fi fericite dacă nu suntem sănătoase. Este greu să ne bucurăm de viață atunci când avem nu ne simțim bine în corpul nostru, când avem dureri, insomnii, stări de letargie, indigestii și ala mai departe. Pentru mine, nimic nu este mai presus decât sănătatea, de aceea serviciile mele sunt orientate către a aduce mai multă sănătate pentru cliente, nu doar pe a slăbi câteva kilograme cu orice preț.

Bucurie – pentru mine bucuria este o valoare care vine la pachet cu iubirea de sine, ceea ce înseamnă că îmi doresc să mă bucur de corpul meu și să îl celebrez în toate formele posibile și vreau ca și clientele mele să facă același lucru.

Promisiunea mea este că dacă vrei, poți. Eu îți ofer toate resursele de care ai nevoie, suport constant, cunoștințe validate științific, diverse materiale ajutătoare, ședințe de coaching și o persoană care crede în tine necondiționat și care nu te la lăsa la greu, indiferent cât de mult durează acest proces pentru tine.

Depind mai mult de tine decât de mine. Eu îți pun la dispoziție orice resursă de care ai putea avea nevoie, însă ține de tine să îmi ceri atunci când ai nevoie de ceva sau să îmi spui când îți este greu. Tot ce îți cer este să fii blândă cu tine și să ai răbdare și garantez că rezultatele vor apărea.

De-a lungul timpului am dezvoltat diverse programe pentru mai multe tipuri de clienți, dar ofer și ședințe individuale în afara acestor programe. Click aici ca să afli mai multe despre programele mele

Află mai multe despre programele mele!

Vrei să afli mai multe despre nutriție, wellness și coaching? Hai pe blog!