Dragele mele, după câteva luni de pandemie, cred că avem nevoie toate de o perioadă intensă de timp cu și pentru noi, de grijă pentru sănătatea noastră (fizică, emoțională). Am trecut prin perioade de stres intens, iar stresul lasă urme în corpul nostru dacă nu este gestionat într-un mod optim. Am mâncat poate mai nesănătos ca înainte și asta se vede fie la numărul de kilograme, fie în felul în care ne simțim (lipsă de energie, cravings puternice, PMS accentuat, foame mai acută, chiar dacă mâncăm suficient). Am dormit poate mai prost ca înainte, iar somnul sau mai bine zis lipsa lui, ne afectează viața pe toate planurile.
Vă invit într-un program nou, pe care l-am gândit pentru voi, în urma discuțiilor cu femeile mele cu care deja lucrez și din feedback-ul multor femei cu care interacționez zilnic.
Ce vom face în programul Mind-Body Balance?
Lucrăm activ pe următoarele arii din viața voastră:
- somn
- stress
- alimentație
- mișcare
- work-life balance
În ce constă programul:
- între 2 și 4 luni de coaching și consiliere nutrițională cu mine (în funcție de nevoi / obiective stabilim durata)
- ne setăm obiective și micro-pași acționabili și sustenabili pe fiecare dintre ariile de mai sus
- primești din partea mea tools și recomandări pentru nevoile tale specifice
- înveți ce înseamnă o alimentație sănătoasă, primești un E-book complet scris de mine cu tot ce ai nevoie să știi despre nutriție, înveți ce ți se potrivește ție, conform nevoilor și obiectivelor tale
- te învăț cum ar trebui să arate mesele tale și descoperim împreună noi arome, combinații, rețete
- înveți cum să te organizezi astfel încât gătitul să nu mai fie un stres, ci un proces mai ușor
- lucrăm evident și cu tot ceea ce înseamnă mindset, body image, relația cu mâncarea și relația cu corpul tău
Dacă vă interesează, hai să ne auzim la telefon și să povestesc despre cum se vor întâmpla lucrurile, despre durată, frecvența întâlnirilor, preț și ce altceva mai primiți. E-mailul meu este coaching.andreea@gmail.com sau completați acest formular și revin eu către voi.
Numele meu este Andreea, sunt nutriționist și coach. În 2017 am urmat cursurile de nutriție și health coaching cu Intitutul de Nutriție Integrativă din New York și școala canadiană Precision Nutrition. În 2018 m-am certificat în Theta Healing, formarea de bază și în 2019 am absolvit cursurile școlii de coaching transformațional Mind Learners.
În ultimii 5 ani am participat la zeci de ateliere, workshops și cursuri de psihologie, coaching, autocunoaștere, dezvoltare personală, spiritualitate, mindfulness, meditație, relația cu corpul nostru, mâncatul pe fond emoțional și body image. Am învățat zeci de tools pe care le folosesc în programele mele de coaching și nutriție ca să ajut femeile să se împrietenească cu mintea și corpul lor, să trăiască mai armonios pe toate ariile vieții lor și să slăbească sănătos renunțând la diete.
Te aștept și pe tine dacă ești gata de o schimbare în bine!