Vă spuneam într-un articol anterior că începând cu 2020 în separ foarte explicit serviciile de consiliere nutrițională față de cele de coaching, pentru că până la urmă sunt două procese diferite și acționează în zone diferite. Despre coaching la modul general am scris aici și despre wellness coaching, aici.
Așadar, astăzi vă povestesc concret despre ce este wellness coaching, cum vă ajută și cum știți dacă aveți nevoie de un astfel de proces.
Health / Wellness / Nutrition Coaching – unde și cum acționează
Coaching-ul pe zona de sănătate este menit să ajute coachee-ul să implementeze în viața sa schimbări pozitive și obiceiuri menite să îi îmbunătățească starea de bine, respectiv sănătatea. Într-un astfel de proces, un coach este alături de tine cât timp tu identifici care este problema, care este obiectivul, adică ce vrei să schimbi și unde vrei să ajungi, cum vrei să te simți, cine vrei să fii sau cum vrei să te raportezi tu la sănătate, mâncare, mișcare etc, te ajută să îți clarifici obiectivul, cum îl vei atinge, care sunt acei pași clari, acționabili și sustenabili pe care tu îi poți implementa și va fi alături de tine în acest proces.
Este imporant de știut că într-un proces de coaching nu intri ca să primești sfaturi, consiliere sau mentoring, ci ca să înveți să te ajuți singur. Coaching-ul pleacă de la ideea că orice persoană are toate resursele pentru a reuși, dar că are nevoie de susținere în acest proces. Un coach va fi alături de tine să îți pună curios și deschis întrebări (da, sunt anumite tehnici, reguli, does and donts), știe să audă și să înțeleagă poveștile și credințele limitative pe care ți le spui singur și care poate nu sunt adevărate și mai ales, știe cum să te ajute să reconstruiești ceea ce crezi sau nu că este posibil.
Știi tu, poveștile acelea de tipul:
- eu nu pot să…
- eu niciodată nu am …
- eu nu sunt genul de persoană care …
- eu nu sunt în stare să …
- mie nu îmi place să …
- eu nu am timp să …
- mie nu mi se potrivește …
- nu voi reuși niciodată …
- nu sunt suficient de ambițios să …
- eu nu am suficientă voință să mă ambțin / să fac X lucru …
etc. Sună cunoscut? Te-ai gândit vreodată că poveștile pe care ți le spui despre cine ești, ce poți sau nu să faci, sunt de fapt simple blocaje, credințe limitative care, poate te-au servit cândva, dar e timpul să le dai drumul ca să poți evolua? Pentru că noi acționăm conform lucrurilor pe care le știm și credem despre noi sau despre ceea ce ne înconjoară, dar nu înseamnă că acele lucruri sunt musai adevărate.
De ce să alegi să intri într-un proces de wellness coaching?
- dacă vrei să pierzi câteva kilograme în plus, într-un mod sănătos, prin implementarea unor obiceiuri sustenabile pe termen lung și prin schimbarea stilului de viață
- dacă nu te simți chiar grozav, ești lipsit de energie, demotivat, mereu obosit, dormi prost și ești mereu stresat
- dacă nu ai nicio motivație să mănânci sănătos sau să faci sport, deși știi că ai mare nevoie
- dacă ai mai ținut n diete și cumva mereu te-ai îngrășat la loc, nu știi de ce, ce te demotivează și de ce nu reușești să te menții
- ai o relație distorsionată cu mâncarea, cumva din hrană pentru existență, mâncarea a devenit comfort emoțional și mecanism de coping cu diverse emoții
- mănânci pe fond emoțional
- vrei ca tu și familia ta să trăiți mai sănătos și să implementați schimbări și obiceiuri bune cu toții
- vrei să înveți cum să te organizezi astfel încât gătitul, mersul la sală și alte obiceiuri bune să nu îți ocupe toate și puținele ore libere pe care pe ai
Motivele de a intra într-un astfel de proces sunt numeroase. Dacă majoritatea ajung pentru că ceva specific și nu prea plăcut s-a întâmplat (s-au îngrășat, nu le mai place de ei, nu pot slăbi), cred că toată bune ar putea beneficia de un astfel de proces, pentru că: nu este normal să ne simțim constant obosiți, să nu dormim, să nu avem energia de a urca 4 etaje, să fim mereu ușor iritabili și cu nervii la pământ, să dormim puțin și prost, să fim stresați constant, să fim mereu balonați, să ne fie foame sau poftă constant de ceva nesănătos. Cu toate astea, mulți oameni trăiesc ca și cum de fapt lucrurile așa sunt ele și nu pot fi îmbunătățite.
Dacă simțiți nevoia de o schimbare pozitivă în viața voastră și coaching-ul este metoda cu care rezonați, vă invit cu drag să începem împreună un minunat proces de transformare: trup – minte – suflet. Îmi puteți scrie pe adresa de e-mail coaching.andreea@gmail.com sau completați acest formular și revin eu către voi.